| Ceea ce a fost specific scarisorenilor, ca de altfel multor altor asezari motesti, a fost cântatul din tulnic. In serile senine de vara, fete si neveste se adunau in poienitele unor culmi de dealuri de unde trimeteau peste vai si munti inconfundabilul si totodata tonicul sunet se tulnic. Maiestria unor tulnicarese a ajuns pana acolo incat, ca pe langa stiutele semnale, prin asociere de mai multe tulnice, adevarate orgi ale muntilor, sa poata interpreta unele cantece de joc. |
Nici barbatii nu s-au lasat mai prejos. Au stiut si stiu sa horeasca din fluier. In zona Apusenilor, in multe asezari, fluierul este unul aparte, asa-zisul fluier ingemanat, compus din doua corpuri cu tonalitati diferite. La petreceri si nunti, la horele din sate, apar si tarafurile constituite ad-hoc din instrumentisti care stiu canta din „cetera”, taragot, acordeon si tin ritmul cantului sau jocului din duba ori gurduna. Un alt prilej de a se face auzite cantecele si jocurile motesti au fost si mai sunt pe alocuri torcariile si clacile.
Torcariile. Sunt organizate in serile si noptile de toamna si iarna, cand fete si feciori se adunau la o casa pentru a toarce caierele de lana si caltii de canepa dar si pentru a povesti de prin sat, despre treburile gospodaresti si nu in ultimul rand pentru a invata cantece noi si chiar pentru a juca.
Clacile. Sunt organizate vara pentru cositul si adunatul fanului, strangerea recoltelor, iar iarna pentru toarcerea unor mari cantitati de lana sau fuior de canepa (calti). Clacile se organizau de catre gospodarii sau gospodinele ce aveau nevoie de ajutorul obstii. Cu ocazia clacilor se tocmeau si muzicanti pentru a se tine si un joc la care participau toti cei prezenti. Cantecele si jocurile preferate era tarinile, invartitele si tropotitele.
Tarine, invartite si tropotite
In Tara Motilor nu numai cantecele sunt impresionante si antrenante ci si dansurile sau jocurile.In privinta dansului trebuie sa remarcam originalitatea si distinctia dansurilor motesti incepand cu insufletirea patimasa a ,,tropotitelor,, pana la solemnitatea “orgolioasa” a tarinilor,cand domoale cand aprige dupa felul localnicilor. Nu intamplator se spune ca in Tara Motilor sunt atatea tarini cate sate exista.
Tarina este un joc de perechi ,fiind cel mai de seama dans al motilor care cunoaste un numar impresionant de variante. Tarina de la Abrud , de exemplu, care se joaca si la Scarisoara, este un dans elegant , maiestos, deplasarea perechilor se face lent, solemn, cu miscari largi de brate, plimbari si invartirea fetei pe sub mana. Fetele pasesc la tarina cu semetie si simplitate, cu pasi marunti si cu o zveltete de invidiat. Alte tarini sunt mult mai iuti, cu multe invartiri , batai din picioare in podea, sarituri, leganari de brate si invartiri ale fetei pe sub mina. O varianta a tarinei este jocul “Mocaneasca”, dansat intr-un tempo vioi, cu miscari repezi si multe batai din picioare in podea. In timpul jocului, intalnim multe treceri ale fetei pe sub mana, miscari bruste, iar strigaturile cantate de jucatori intregesc invelisul sonor ale acestui dans foarte placut ca dinamica si desfasurare. In jocurile fecioresti si de perechi fata este un sprijin pentru baiat in executarea “batailor”, a sariturilor si figurilor – adevarate bijuterii in arta populara coregrafica. In timpul jocului de perechi fata face duble piruete pe dreapta, pe stanga , pe sub mana baiatului, apoi se invartesc impreuna lin, maiestos, aidoma rotilor de la morile de apa din Apuseni. Aceste dansuri cer multa indemanare din partea interpretilor, atat pentru invartitele pe sub mana, pentru dublele piruete executate de fata, cat si pentru bataile pe picior si pe podea ale baiatului. Dansurile sunt insotite in tot timpul desfasurarii lor de strigaturi cantate.
Obiceiuri de sarbatori
Sarbatoriile Craciunului constituiau numeroase prilejuri de bucurie, atat pentru cei mici, cat si pentru cei mari. Acum era momentul ca sa se imbrace cu haine noi, facute din panura de casa (cioareci, tundra), dar si caciula si opinci noi. Era momentul sa se manance si mancaruri mai consistente- porc taiat, cozonaci, paine de grau, si totodata sa se organizeze jocuri si claci.
Cei mici, in ajunul Craciunului, dis de dimineata isi luau traista in spate si colinda in mana (un bat de salcie sau rachita de pe care se lua coaja si apoi cu mezdreala se adunau de pe el fasii de lamn subtiri, spiralate si se aranjau sub forma de buchet alb de flori. Copiii plecau la casele invecinate unde ii asteptau colacii, bucati de zahar “cotca” ( zahar cubic), mere sau nuci. In ajun, seara, venea randul colindatorilor mari care urau din casa in casatau colinde cu caracter laic, satiric, religios sau cu referire la roadele pamantului. De multe ori, colindatorii eau insotiti de muzicanti pentru a-i acompania.
Era raspandit si obiceiul mersului cu steaua sau cu craii (costumati special pentru fiecare personaj: Irod, Melfior, Gaspar, Baltazar, Popa, Ciobanii). Acestia prezentau in fata oamenilor un adevarat program de teatru religios.
De anul nou se mergea cu sorcova si cu plugusorul. In ultimul timp s-a obisnuit si umblatul cu capra.
Cu ocazia sarbatorilor de pasti se organizeaza toaca. Un grup de sapte feciori iau in paza de la biserica o toaca de lemn pe care trebuie sa o pastreze de sambata dupa-masa si pana in lunea de pasti, dimineata. In tot acest interval trebuie sa stea langa ea si sa puste din cand in cand din treascuri. Daca se intampla sa le fure cineva toaca, trebuiau sa o rascumpere cu atatia bai, oua, carne de miel si cozonaci sa ajunga sa se inconjoare de 3 ori toaca. In dimineata celei de-a doua zile de pasti predau toaca si dupa ce oamenii au iesit din biserica, tocasii insotiti de muzicanti trec pe la fiecare casa din sat unde primesc drept rasplata bani, iar in schimb ei ii servesc cu vin. Se indreapta apoi spre Lunca Ariesului unde se incinge jocul “hotilor” la care participa toti cei ce au contribuit cu bani, joc ce dureaza uneori pana miercuri dimineata.
Obiceiuri si ceremonii
Casatoriile si nuntile
Din constatarile facute de-a lungul timpului a rezultat ca varsta medie pentru casatorie a fost de 25 – 26 de ani la barbati si de 18 – 19 ani la fete. Unele se casatoreau chiar si la 16 – 17 ani.
In ultimele decenii se observa o schimbare. Cele mai multe fete se casatoresc la varste cuprinse intre 20 si 24 de ani, iar barbatii la varste cuprinse intre 20 si 25 de ani. Diferentele de varsta intre soti s-au redus de asemenea.
Daca in trecut cele mai multe casatorii se incheiau primavara si toamna ( cand aveau mai putin de lucru sau veneau dupa lungile peregrinari prin tara), in prezent casatoriile se incheie in toata perioada anului, nuntile facandu-se mai tot timpul anului, exceptand perioadele de post ori momentele altor sarbatori religioase.
In timpurile mai vechi casatoriile se incheiau intre tinerii si tinerele care se cunosteau in diverse imprejurari, cu ocazia pastoritului la munte, la jocurile din sat, la clacile sau torcariile organizate toamna ori iarna. Cand fata avea deja varsta casatoriei, intalnirile dintre ea si fecior erau mai dese, urmarindu-se unii pe altii cat de harnici sunt, ce obiceiuri si naravuri au.
Urma apoi petitul. Feciorul isi lua un om de incredere, punea vinars sau “crampa” in sticle si pleca “pe vedere”. Daca era indragit de fata, era bine primit si ospatat cu balmos sau cu placinta cu branza. Dupa perioada de petit urmau intalnirile si negocierile intre parinti, prilej cu care era stabilita zestrea si se puneau la punct detaliile nuntii. Se alegeau nasii mari si mici, vifelii mirelui si miresei. Se trimiteau chematori care invitau oamenii din sat la nunta.
In dimineata zilei nuntii prietenii si nuntasii se adunau la casa mirelui, unde se gasea si muzica. Acolo erau serviti cu mancare si bautura, dupa care mirele, insotit de un zvornic si de alaiul de nuntasi, pleaca dupa mireasa. Cand ajungeau la casa miresei, inca de la poarta erau intampinati de fel si fel de obstacole ( poarta incuiata). Aici zvornicul isi intra in atributii si avea loc o adevarata negociere, uneori cu accente umoristice, intre cei de afara si cei din curte. In acest timp, muzicantii cantau si se bea vinars sau crampa.Inainte de a se aduce mireasa, mirele si zvornicul mai trebuiau sa treaca peste alte obstacole pline de haz. I se aducea mirelui o mireasa mica si dupa mai multe dialoguri de targuire mireasa mica era rasplatita de nasi. Apoi se aduceau alte mirese, batrane sau chiar barbati imbracati in femei, facandu-se fel si fel de glume pe seama mirelui si a miresei. Abia intr-un tarziu aparea mireasa adevarata. Nuntasii iau cate o gustare si la casa miresei, se aprovizionau cu cate o “fele de crampa”, si se indreptau cu tot alaiul spre biserica. Pe drumul spre biserica, in locurile in care acesta se ingusta, apareau alte obstacole si nu li se deschidea pana ce nuntasii nu dadeau de baut la toti cei adunati in jur. In fruntea alaiului de nunta mergeau vifelii insotiti de fete (domnisoare de onoare), urmati de nasul mare cu mireasa si mirele cu nasa. Alaiul era incheiat de muzicanti, in numar de 2-3 (ceteras, clarinetist si taragotist). Pe tot parcursul nuntasii cantau sau ziceau diferite strigaturi. La biserica, muzicantii ramaneau afara, iar nuntasii intrau cu totii in sfantul lacas, unde participau la slujba religioasa pentru cununie. Dupa iesirea din biserica, alaiul se indrepta spre locul unde se cinstesc nuntasii. Ordinea alaiului este acum schimbata. In fata alaiului merg mirele si mireasa, urmati de perechile de nasi, apoi de nuntasi. La locul unde se tine ospatul, dupa ce au fost mancate o parte din bucatele pregatite, zvornicul incepe sa “strige” cinstea trecand pe la fiecare masa, insotit de muzicanti, cu o farfurie in mana si o pereche de desagi in spate pentru a aduna banii si darurile. Dupa strangerea cinstei urma jocul miresei, prin care prietenii, cunoscutii si rudeniile isi luat ramas bun de la mireasa, platind o suma de bani pentru a o juca. In tot acest timp, nasii trebuiau sa fie foarte atenti sa nu se fure mireasa sau vre-un pantof de-al ei, iar daca se intampla acest lucru trebuiau sa plateasca o suma foarte mare de bani si sa ofere foarte multa bautura. La miezul noptii, mireasa se retragea cu nasa si alte femei pentru a-si schimba tinuta. Petrecerea continua pana a doua zi. Spre dimineata, nuntasii erau serviti cu bautura si mancare (ciorba acra) si unii dintre ei mai ramaneau sa petreaca pana se insera.
Ar fi nedrept sa dam uitarii unul dintre cele mai frumoase ceremonialuri de nunta, si anume nunta cu cai. Era un ceremonial solemn, prezenta cailor dand maretie nuntii. De la mire alaiul de nunta pornea calari, inclusiv muzicantii, pana la mireasa. Toti trebuiau sa aiba cai albi. In frunte mergeau 4 vifeli calari. Urma mirele, care ducea si calul miresei. De la casa miresei se pleca spre biserica. La alai se mai adaugau alti doi cai incarcati cu toata zestrea mobila a miresei. Dupa slujba de cununie, timp in care caii stateau priponiti pe langa biserica, se pornea spre casa mirelui. Aici soacra, sau in lipsa ei socrul, ajuta mireasa sa coboare de pe cal pe un scaunel acoperit cu o cerga. Mireasa lua capastrul de pe capul calului si il arunca peste camara, probabil ca semn al bogatiei. Dupa ce se inconjura casa de trei ori de catre intreg alaiul de nunta, se intra in casa unde masa era pregatita cu mancarurile traditionale. Se servea mai intai branza, apoi supa de gaina, varza cu carne de porc, carne fripta de porc si de gaina, iar mirilor li se servea doar balmos si lapte (pentru a nu avea copii urati).
Botezul
Dupa o perioada de 10 – 15 zile de la nastere, nou-nascutul trebuia sa fie botezat si in acest scop se alegea o nasa (nanasa) dintre femeile mai varstnice din sat si mai apropiate de familia copilului. In ziua botezului nasa lua copilul, il infasa si dupa ce lasa niste bani in patutul nou-nascutului, pleca cu el si cu un mic alai la biserica. Aici, cat timp dura slujba tinea pruncul in brate. Preotul varsa apa sfintita peste cel ce era botezat. Dupa botez, la intoarcerea acasa, copilului i se dadea sa atinga diferite obiecte. Daca era baiat – o secure ca sa fie bun bardas, o unealta agricola ca sa fie bun agricultor si un clopot ca sa aiba glas bun pentru cantat. Fetelor li se dadea sa atinga un ac, pentru a fi o buna gospodina, o floare, ca sa fie frumoasa si gingasa ca petalele acesteia.
Urma apoi masa, unde erau invitate rudele mai apropiate. Copilului ii erau facute daruri atat de catre nasa cat si de catre invitati. Se incingea apoi un joc de la care nu lipsea lautarul.