Din istoricul comunei

ISTORICUL COMUNEI LOCALIZARE POTENȚIAL TRADIȚII TURISMUL

Cu toată lipsa de documente sau alte atestări despre această localitate, se poate afirma totuși ca zona a fost locuită din timpuri străvechi, aici găsindu-se pe întinse suprafețe codri cu diferite esențe lemnoase și mai ales ape bogate în pește.

• Tot in sprijinul tezei locuirii din vremuri imemoriale sunt si legendele din partea locului, si mai ales cateva movile din locul numit „La Tarau” care demonstreaza ca din apele Ariesului s-a extras in perioada daco-romana aur aluvionar.
• Un alt motiv al locuirii zonei il poate constitui climatul bland din aceasta regiune depresionara intramontana, si mai ales existenta a numeroase pesteri. 
• Accesul destul de dificil in perimetrul comunei actuale putea constitui un loc de refugiu in zona pentru cei care se retrageau din fata navalirilor barbare. S-ar putea tot atat de bine ca cei ce s-au refugiat sa se fi impamantenit intre „cutele” acestor munti.

Primele referiri la aceasta zona mai larga de pe Aries apar in Bula Papei Clement al VI-lea adresata voievozilor romani din Transilvania la 1345, in care se aminteste si de un voievod de Tzopus cu numele Ambrozie. „Terra Tzopus” poate fi sinonima cu „Tara Motilor” de astazi. Intr-un document de la 1366 sunt consemnate pentru prima data si alte asezari din jurul Abrudului, prin care regele Ludovic cel Mare confirma stapanirea capitlului asupra teritoriului respectiv, al Zlatnei, Buciumului, Carpinisului si Musca. La inceputul secolului XV apar alte asezari, ca Bistra, Campeni si Vidra, dar nu se pomeneste inca nimic de Scarisoara sau de alte localitati de pe Ariesul Mare. Incepand cu secolul al XVII-lea apare deja ca unitate teritoriala aparte Raul Mare, din care facea parte si Scarisoara. Abia din secolul al XVII-lea avem prima mentiune despre Scarisoara , mai precis la 1733, cand sunt facute mentiuni in statisticile ortodocsilor si unitilor din Ardeal. O a doua referire este facuta de vicarul episcopal greco-catolic Petru Aron la 1750, iar o a treia la 1760. Sub denumirea Nagy Aranyos (Ariesul Mare)se regasesc comunele din dreapta Ariesului :Albac, Arada (Horea), Scarisoara, Garda, Secatura (Vadu Motilor). Pe parcursul secolului al XVII-lea si prima jumatate a secolului al XIX-lea, Scarisoara este amintita in mai multe documente, dar tot ca localitate componenta a Raului Mare (Nagy Aranyos). Din 1850 Scarisoara apare ca unitate administrativa distincta, lucru dovedit de faptul ca in 1854 ea apare in lista localitatilor cand se fac referiri la impartirea politica si judecatoreasca a Marelui Principat al Ardealului. la acea data, Scarisoara avea vreo 3500 de locuitori. In timp, Scarisoara va fi arondata mai multor districte sau comitate, in functie de impartirile administrativ-teritoriale. Mai trebuie mentionat ca la un moment dat, in componenta Scarisoarei intra si comuna Garda, care s-a desprins de aceasta in anul 1932, renumitul Ghetar de la Scarisoara ramanand pe teritoriul comunei Garda. In actuala forma, comuna Scarisoara dateaza de la 1 martie 1968.

Aspecte ale vietii social-economice si politice

De la parasirea Daciei de catre romani si pana la cucerirea Transilvaniei de catre maghiari populatia din interiorul Muntilor Apuseni s-a bucurat de o libertate deplina, avand conducatori si forme administrative proprii. Unele dintre drepturile motilor au fost respectate pana mai tarziu, insa odata cu trecerea in subordinea Capitlului de la Alba Iulia si mai apoi in cea a fiscului, motilor li s-au inmultit si diversificat obligatiile. Printre primele obligatii ale locuitorilor din Tara Motilor consemnam apararea plaiurilor si trecatorilor de expansiunea otomana, care ajunsese deja la Oradea Mare, furnizarea catre regii Ungariei a unui anumit numar de piei de animale salbatice si darea unei dijme in oi si miei. Treptat, asupra motilor se pun si alte obligatii, intre care rascumpararea cu bani a celorlate obligatii in natura. Dupa trecerea Transilvaniei sub stapanirea habsburgica, la sfarsitul secolului XVII situatia locuitorilor din munti se inrautateste si mai mult, din 1715 devenind iobagi. In acest context motii isi pierd toate drepturile din vechime, situatie incompatibila cu spiritul si aspiratiile lor de libertate si independenta. Apar restrictiile in utilizarea padurilor si pasunilor. Se intensifica exploatarea localnicilor odata cu dezvoltarea mineritului in Domeniul Zlatnei. Apar noi sarcini, noi obligatii innrobitoare pentru iobagii din munti. Acestia sunt nevoiti sa participe la munci nesfarsite pentru constructia cuptoarelor si topitoriilor de aur de la Zlatna, pentru taiatul si transportul lemnelor catre acestea, producerea mangalului de bocsa, transporul minereurilor. Incep si conflictele intre locuitori si functionarii domeniului. Locuitorilor din zona le sunt luate si putinele drepturi ce le mai ramasesera ( interzicerea vanzarii bauturilor alcoolice). Conflictele incep sa se acutizeze pentru a culmina cu Rascoala lui Horea, Closca si Crisan de la 1784. Acesta miscare a cuprins foarte repede toate satele din munti, ei alaturandu-se si scarisorenii. Din Scarisoara Horea si-a ales patru dintre capitanii sai: Nicolae Plesa, Iacob Todea, Vasile Giurgiu si Nicolae Tafe. Desi Rascoala de la 1784 a fost innabusita si capii acesteia reprimati (Horea a fost prins chiar intr-o padure ce apartinea Scarisoarei), motii si-au recastigat unele drepturi si libertati intre care dreptul la a-si pasuna liber animalele, dreptul de a face defrisari din locurile unde nu se putea exploata lemnul. Prea putin insa in comparatie cu birurile si dijmele percepute. Treptat se intensifica exploatarea iobagilor din Domeniul Superior al Zlatnei. Creste numarul taranilor fara pamant sau cu pamant putin si numarul jelerilor, asfel ca, in preajma Revolutiei de la 1848, motii au fost adusi din nou la disperare. Scarisorenii au fost prezenti in multe dintre bataliile purtate de Avram Iancu, incorporati in „landsturm-uri”, adica in ostile taranesti. Lupta pentru dreptate sociala si libertate nationala se intensifica in Tara Motilor dupa infragerea revolutiei. Motii sunt insufletiti de ideile intelectualitatii transilvanene care militeaza impotriva oprelistilor de tot felul pentru romani si a procesului de deznationalizare promovat de dualismul austro-ungar. In sirul actiunilor tot mai viguroase se inscrie participarea motilor la actul Pronunciamentului din 3-13 mai 1868 si implicarea lor in miscarea memorandista de la inceput si pana la miscarile prilejuite de procesul memorandistilor.

In anul 1893 la Scarisoara are loc si o revolta a taranilor, razvratirea de la Marsoaia, cum este ea cunoscuta.In acest loc, dupa desfintarea iobagiei in urma Revolutiei de la 1848, localnicii isi pasteau animalele in virtutea unui drept secular. In cateva veri la rand gornicii si slugile grofului Banffy le-au luat motilor animalele fara a le mai fi restituite motivandu-se ca animalele pasteau pe proprietatile grofului. In anul 1893 mai multi locuitori din Scarisoara si Garda au urcat la Marsoaia hotarati sa-si apere animalele. Asupra lor se trag focuri de arma (50 de impuscaturi, dupa unii cronicari). Este ucis un tanar de aproximativ 20 de ani, iar alti 5 tarani sunt raniti. Dupa ancheta, in loc sa fie pedepsiti cei care au tras in oameni sunt judecati tot scarisorenii, amendati si 18 dintre ei inchisi in temnita de la Seghedin intre trei luni si un an. Doi dintre tarani au murit in temnita din cauza foamei si batailor la care erau supusi. Declansarea primului razboi mondial are alte repercusiuni nefaste asupra comunei Scarisoara. Barbatii cu varsta pana la 50 de ani au fost incorporati si dusi pe front. In sate au ramas doar femeile, copiii si varstnicii. Foametea si saracia au pus stapanire pe gospodariile scarisorenilor, mai ales in conditiile scumpirii exagerate a cerealelor. Cei mai multi mancau numai malai sau paine de secara amestecata cu coaja de fag zdrobita. Dupa destramarea imperiului austro-ungar, sub valul evenimentelor, in luna noiembrie a anului 1918 si in cursul lunii decembrie, scarisorenii actioneaza pentru inlaturarea administratiei maghiare din comuna. Greutatile in deplasare, gripa spaniola ce bantuia nestingherita nu a putut impiedica participarea localnicilor la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia, la maretul act al Unirii. Motii, la fel ca toti romanii din Transilvania, si-au vazut visul cu ochii, libertatea nationala devenind realitate.Din nefericire insa nu s-au produs prea multe schimbari si in plan social. Criza economica declansata in 1929 a afectat fota de munca din Scarisoara, aici inchizandu-se mai multe exploatari forestiere. Dupa criza situatia economico-sociala se mai amelioreaza intr-o oarecare masura, dar la orizont apare cel de al doilea razboi mondial. Multi barbati au fost trimisi din nou pe front, iar cei ramasi acasa au fost mobilizati pentru lucrari strategice, la repararea drumurilor, la exploatarile forestiere ale statului si in batalioane fixe. Au fost rechizitionate mai multi ani la rand de la populatie alimente, animale, carute, lina, piei, fan si alte lucruri cerute de continuarea razboiului. In timpul razboiului, printre scarisoreni a aparut fenomenul dezertarii. Pentru a scapa de urmarirea jandarmilor multi barbati din Scarisoara stateau ascunsi prin padurile de pe pasunile comunale (Bortita), pe Valea Ordancusii, mai ales cei din Preluca. Dezertori fiind, n-au incetat sa-si ajute familiile prelucrand lemnul. Cei din padurea Bortita ciopleau grinzi si le vindeau unor oameni de incredere la un pret mai mic, iar acestia le vindeau la rindul lor in gara la Campeni unor angrosisti. Cei ascunsi pe Valea Ordancusii confectionau doage din care faceau butoaie ciubere si donite pe care le schimbau cu cereale. Sfarsitul razboiului nu inseamna si sfirsitul problemelor cu care se confrunta motii. Mai bine de jumatate de secol raman departe de padurile lor, mai bine zis de titlurile de proprietate. Este adevarat, in periaoda socialista se creeaza mai multe locuri de munca, dar este si o perioada a marilor dezradacinari, multi localnici preferand sa paraseasca localitate in speranta unui trai mai bun si mai usor pe la orase.